„Anul 2020 este un an important pentru rușii lipoveni din România. Se împlinesc 30 de ani de când, la inițiativa unui grup de oameni minunați, a luat naștere, ca persoană juridică, organizația nonguvernamentală „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România”. Era 12 februarie 1990, zi în care credincioșii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, conform calendarului iulian. Preluarea mandatului de parlamentar, în septembrie 2018, a coincis, prin prisma nevoii stringente de asumare care m-a măcinat dintotdeauna, cu readucerea în memoria prezentului a imaginilor de altădată, a vremurilor de atunci.
Era februarie 1990. Casa Sindicatelor din Tulcea devenea neîncăpătoare pentru cei aproximativ 1000 de ruși lipoveni din municipiul Tulcea şi delegaţi din toate localităţile lipoveneşti din Dobrogea, reuniți la Adunarea de constituire a comunităţii locale. Convocată de Comitetul de inițiativă tulcean, constituit în ianuarie 1990 la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret", adunarea a fost prezidată de prof. univ. dr. Feodor Chirilă, preşedinte al Comitetului de conducere provizoriu al organizației proaspăt întemeiate. Mi-a revenit cinstea la vremea respectivă, pe când eram un tânăr ofițer în cadrul Marinei Militare, să mă număr printre cei 15 membri ai primului Comitet de conducere local, alături de nume sonore ale intelectualității tulcene: Vicol Ivanov, Petru Suhov, Petru Moiseev, Natalia Neumann, Tamara Alistarh, Saveli Petre ș.a. Îmi amintesc cât de tensionate și importante au fost negocierile privind definirea sarcinilor și direcțiilor de acțiune în cadrul Comitetului de iniţiativă al Comunităţii Lipovenilor din România. Propunerile elaborate în cadrul acelei întâlniri emblematice au fost considerate valabile nu numai pentru cei din Tulcea, dar şi pentru toţi lipovenii din România.
La ceas de sărbătoare, îmi vine în minte implicarea clădită pe sacrificii și voința extraordinară a celor ce au pus bazele acestei entități etnice, pe care, în prezent, mi-a revenit cinstea să o reprezint în Parlament. Prin efortul susținut de membrii Comitetului de inițiativă, membrii fondatori, noi, rușii lipoveni, avem astăzi un statut legal în care ne regăsim cu toții și care ne permite să ne conservăm, să ne promovăm cultura, tradițiile și, în cadrul statului român, să ne cerem drepturile care ni se cuvin.
Greul a fost dus de cei 21 de oameni cu inițiativă – ei ne-au dat voce, ei au făcut ca rușii lipoveni să conteze, să aibă un cuvânt de spus. Dar nu e suficient. În semn de respect pentru ce au făcut acești oameni, ar trebui să preluăm cu toții această moștenire de la ei și să contribuim fiecare dintre noi la evoluția organizației, la conservarea fondului spiritual pe baza căruia a fost constituită, pe baza căruia ne mândrim cu toții că suntem lipoveni.
Este o muncă extrem de dificilă. Trăim într-o eră în care globalizarea este la modă, în care lumea tinde să uite de tradiții, să nu mai privească spre rădăcini. Trebuie doar să conștientizăm că acest fond cultural al nostru ne face unici și să ne mândrim cu asta.
Ne naștem în sânul unei națiuni care i-a dat omenirii pe Eminescu, pe Eliade, purtând în sânge valorile unui popor care i-a născut pe Dostoievski, Tolstoi, Cehov. Ce poate fi mai frumos decât să porți în tine aceste două mari culturi?
Am avut cu toții privilegiul de a porni în viață cunoscând două limbi, simțind aproape două culturi, două civilizații. Să nu refuzăm tinerei generații ocazia de a-i descoperi atât pe Eminescu, cât și pe Pușkin, Esenin, Lermontov. Să oferim tinerei generații șansa de a se bucura de acest orizont cultural atât de larg și sunt convins că bucuria de a conserva acest fond va veni de la sine.
Să nu uităm nici de tradițiile religioase și laice moștenite din strămoși. Portul popular atât de viu colorat, cântările bisericești pline de slavă, cântecele laice atât de pline de viață, gastronomia specifică atât de diversă și aromată; toate acestea, de-a lungul timpului, au stârnit admirația celor din jur și ne-au adus lungi și furtunoase aplauze la festivalurile la care am participat. Să nu le lăsăm uitării, să le promovăm cât mai bine și să ne asigurăm că vor trece testul timpului.
Conservarea unui patrimoniu atât de vast reprezintă o luptă continuă. Strămoșii noștri au făcut tot ce au putut până în momentul de față. Din această clipă, este responsabilitatea noastră să ducem această luptă mai departe. Și o putem face doar printr-o bună comunicare între noi; un bun dialog între reprezentanții Bisericii și enoriași, între conducerea CRLR și membri, între Biserică și CRLR ne va face să fim, în adevăratul sens al cuvântului, o comunitate. Existând această comuniune, vom putea evolua, promovând oamenii de valoare din cadrul Comunității, atrăgându-i de partea noastră, susținându-i și oferindu-le ocazia să-și pună în valoare calitățile în interesul Comunității. Astfel, vom crește cu toții.
Cu ocazia celor 30 de ani de la înființarea CRLR, vă urez tuturor sănătate, bucurie, să nu uităm niciodată de unde ne tragem, dar nici unde ne-am născut și să ne revedem cu bine peste încă 30 de ani.
La mulți ani!”.